Păşesc singur în noapte…

Sunt ostenit şi totuşi caut,

caut Stânca de care am atâta nevoie.

Vreau să-mi construiesc în siguranţă acolo,

casa inimii mele –

Statornică şi puternică.

O caut, şi frigul este atât de neîndurător :

“oare cât va mai fi ?”

Zăresc un munte în depărtări

şi acolo …Stânca –

alerg spre ea,

dar drumul este aşa de lung…

Oricum speranţa că voi ajunge

încă este vie în sufletul meu.

Deşi ploaia cade nestingherită peste mine,

cu ultimele forţe încep să urc spre înălţimi,

şi prin hăţişuri ajung istovit la Stâncă.

Aud o voce :”Construieşte… !”,

“Nu pot, nu am putere !”

Mă prăbuşesc,

dar numai pentru o clipă,

căci o mână ocrotitoare mă ridică

şi vocea-mi şopteşte :”Îţi dau tot ce ai nevoie !

Construieşte ! Doar construieşte !”

One Response to Stânca mea

  • Andreea says:

    Amin! Ma bucur ca in sfarsit pot citi poeziile tale! Sunt frumoase! Domnul sa te binecuvinteze! Si iti doresc ca din trairea ta cu El zi de zi sa se nasca tot mai multe poezii si ganduri!

December 2019
M T W T F S S
« Dec    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  
Categories