Gonind prin viaţă mă opresc
Gândind la veşnicie!
O clipă vreau să o opresc…
Dar repde ea trece!
Şi trist privesc în urma mea
Căci vremea tainic mă goleşte
De zilele ce curg prin noi mereu
Şi noi… lăsăm să se înnece!
Oceane mari se-ntind, ne-nvăluie în amintire,
Lăsând porţi larg deschise spre uitare
…şi iar renasc mistere!
De pot uita!…să-ncerc!…
Atât zbucium…luptă…
La capăt ce ne aşteaptă?
Cununi de stele!