Daily Archives: 11 August, 2008

Nu la întâmplare sunt

Nu sunt doar o umbră pe acest pământ
Ce trece şi locul nu se mai cunoaşte…
Un fir de nisip pierdut în deşertul întins
Un val în oceanul larg
O stâncă bătută de vânturi
Şi-un pumn de frământări ce se zbat…
Sunt valoare ascunsă în vasul slab !
Mistere nepătrunse-n veşnicie !
Un sfânt fior născut din Absolut !
Da, sunt din iubire făurit,
Şi nimic nu-mi poate dezlega taina Iubirii,
Ce-mi cuprinde fiinţa întreagă,
Şi-mi dă aripi să mă-nalţe
Dincolo de visuri !
Nu înţeleg nici eu deplin minunea,
Deseori trebuie să cred – atât !
Sunt un învins de Iubire,
Primind viaţă şi lumină ,
Pentru a zbura spre alte lumi cereşti
de bucurii nespuse !
Ştiu sigur – aparţin nemuririi !

Naomi Cozma