.

Descătuşat de lume

De-a ei ademeniri

M-am ridicat pe munte

În tainice uimiri!

Privit-am cerul în splendoare

Şi farmecul de vise m-a cuprins

În sufletul meu sărbătoare

Şi floarea păcii s-a deschis

Izvorul de lumină

Din plin s-a revărsat

Din veşnica grădină

A Celui Preaînalt

Învăluit de armonie

Şi bucurie pe deplin

Din inima mea o simfonie

Am vrut ca să-I închin!

Dar copleşit de fericire

Căzut-am în genunchi

În faţa măreţiei,

Şi am început să plâng…

Iar lacrima fierbinte

Căzut-a-n mâna Sa

Şi El cu gingăşie

A ferecat-o….

Pentru a o păstra!

Ce dragoste adâncă

Simţit-am c-am primit,

Încât cu umilinţă

Doar m-am plecat

…şi-am mulţumit!