Să ascultăm de Domnul în toate
Şi Lui să Îi urmăm pe drum
Al Său Cuvânt ca scut s-avem de-acum
Ce este sfânt şi bun să ne arate!

Să Îl slujim smeriţi şi credincioşi oricând
Căci doar aşa ne împlinim menirea
Să ne lăsăm în urmă firea
Şi slavă să-I aducem pe pământ!

Să fim în lume binecuvântare
O mângâiere pentru cei zdrobiţi
Să răspândim lumina-n jur
Căci noaptea este mare!

Să fim în încercare răbdători
Şi biruinţă-n luptă prin Isus
S-avem când vor lovi ispite
Şi la sfârşit vom fi învingători!

Să rămânem totdeauna neclintiţi
În ascultare cu iubire
Şi vom fi zilnic mai desăvârşiţi
Mai pregătiţi spre dăruire!

Să fim plini de credinţă tot mereu
Să alergăm cu stăruinţă
Şi viaţa noastră să-L cinstească
Glorificând în veci pe Dumnezeu!

De-atâtea ori, trecând prin viaţă
Nesocotit-am sacrificiul Tău
Şi preţul ce-ai plătit Tu pentru mine
Ca să mă faci un fiu de Dumnezeu!

Am sfidat a Ta neprihănire
Şi am cules amărăciuni!
Făcut-am din a mea putere
Refugiu în furtuni!

Şi când ai spus să mă opresc,
Eu mai înverşunat am alergat,
Crezând că fugind unde doresc
Durerea mea s-a alinat!

Am căutat mereu o siguranţă
Un adăpost unde să mă ascund,
Şi cu cât am căutat mai tare
Aflam că în iluzii m-afund!

Mă depărtam de Tine, Doamne
Mai mult, deşi credeam
Că viaţa o trăiesc cu Tine
Făcând ce eu doream!

Din Tine am facut o frază
Spusă pe buze în cuvânt
Dar inima-mi era departe
Iar voia Ta, n-aveam în gând!

Am luptat să mi se dea onoare
Şi-am înălţat doar firea mea
Prin tot ce am făcut sub soare
Nu urmăream eu slava Ta!

Credeam că toate sunt prin mine
Şi tot ce am îmi datorez
Dar Tu, aveai har şi răbdare
Să mă întorc şi să-Ţi urmez!

Căci tot ce-aveam era a Ta bunătate
Ce revarsa în mine din belşug
Mi-ai dat atâtea daruri binecuvântate
Şi eu de vocea Ta am vrut să fug!

De-atâtea ori… de-atâtea ori…

O, iartă-mă Stăpâne!
Fii Împărat şi Domn al meu!
Tu eşti comoara mea, din mine!
Tu eşti al meu Dumnezeu!

În ţărmul veşniciei

Când voi sosi curând ,

Când tot ce este azi va fi cândva,

Când slava suferinţei va luci,

Voi înţelege agonia

Şi zilele ce mi-au părut dureri…

Şi aripi frânte sub povară,

Captiv în colivii de îndoieli!

Înfiorat de negura-ncercării,

Voi fi purtat spre-a stelelor cărări

Şi voi vedea cum mâna-Ţi tare

La locul larg m-a scos în zori!

Văzduh de-odihnă şi cântare

Mă va sorbi în nemuriri

Şi voi vedea cum Tu Isuse

Cu mine-ai fost în întristări!

Şi-n faţa Ta o veşnicie

Voi sta plecat cu mulţumiri,

Uimit, căzut în adorare,

Adânc cuprins de-extaz şi fericiri!

În fiecare zi mă-ndrept spre Tine

Şi-n fiecare pas vreau să-Ţi urmez…

De dorul Tău suspin într-una

Când ştiu că Tu revii… şi eu, Te-aştept!

Te-aştept de-atâta vreme…

Uscat mi-e sufletul de dor

Şi inima în zbucium îmi tresaltă

De timpul ce îmi pare lung fior!

Suspin în lumea de durere…

Mai am de aşteptat…

Şi chiar de nu ştiu cât va mai fi încă,

Vreau să veghez neîncetat!

Mă frâng adesea sub povară,

Dar gându-mi zboară tot mai sus

Când ştiu că vei veni a doua oară

Şi am să fiu cu Tine scump Isus!

Şi fiecare stea din noapte

M-atrage în splendori

Şi Te-ntâlnesc pe Tine, Doamne,

Cu-adevăratele comori!

Mă-nalţ prin harul Tău cel mare

Ca într-un vis curat şi pur,

Neprihănit prin jertfa-Ţi de iertare,

Desăvârşit spre cerul de azur!

Să crească zi de zi în mine

Roada-Ţi sfântă a neprihănirii

De pace și lumină!

Să fiu un râu al bucuriei!

Să am pace deplină în Tine, Doamne,

Căci prin credinţă m-ai chemat…

Să stăpânească ea în mine!

Prin Duhul Sfânt sunt binecuvântat!

În suferinţă totdeauna,

Să caut pacea Ta și har,

S-alerg cu braţele întinse

Să-mi dai odihna Ta în dar!

Nu mai doresc din pacea lumii…

E amagire doar și pleavă-n vânt!

Din pacea Ta divină Doamne

Aș vrea să-mi dai cu legământ!

Și dacă Tu mi-o dai Părinte,

Cine-ar putea s-o tulbure vreodat’?

Știu că ale Tale gânduri

Sunt pentru mine pace ne’ncetat!

Și îmi va rămâne pe vecie

Liniștea ce azi mi-o dăruiești!

Cu Tine prin orice-aș trece,

Eu nu mă tem căci mă păzești!

Ești pacea mea, O, Doamne!

Nu vreau să plec în alt loc…

E-atât de bine lângă Tine!

Cu multă pace mă-nconjori!

Trecând prin viaţă peste vremuri,
Fii o mireasmă spre viaţă!
Să dai sfinte îndemnuri
De pace, bucurie ce suflete-nsenină!

Priveşte cu blândeţe şi iubire
Pe cel căzut şi-adânc lovit!
Nu mai răni şi tu cu-nverşunare
De este de cel rău robit!

Îndreaptă gândul spre vecie
Celor ce în lume-s rătăciţi!
Fii raza de speranţă
Pentru toţi cei ce sunt zdrobiţi!

Ridică poverile ce-apasă
Atâţia umeri gârboviţi
Şi spune despre Cel ce poartă
În fiecare zi ale noastre suferinţi!

Biruitor sa fii când vin ispite
Şi-ajută pe cei ce încă-s slabi -
În orice timp să le aduci aminte:
Prin Hristos vor fi întotdeauna tari!

Mergi neclintit pe calea strâmtă!
Nu te lăsa purtat de vânt!
Fii treaz şi luptă prin credinţă!
Ascultator să fii de-al Său Cuvânt!

Fii gata să slujeşti cu umilinţă
Când Domnul Dumnezeu te va chema,
Căci doar prin El ai tu fiinţă
Şi eşti dator ce-ţi va urma!

Cuprinşi de-a Ta putere
Noi vrem în Numele Tau să ne-nchinăm!
Să nu umblăm prin vedere,
Ci prin credinţă mereu  să luptăm!

Şi dacă prin dureri vom trece
Şi nu vedea-vom răsărit,
Noi tari să rămânem în credinţă!
Prin viaţa noastră Tu să fii slăvit!

Tu poartă-ne prin biruinţă,
Când vânturi grele vor vui
Şi-n drumul ‘nost de va fi ceaţă
Şi norii negri se vor ivi,

Noi vrem prin haru-Ţi mare,
Să ne-ncredem în tot ce-ai spus,
Să nu dăm înapoi pe cale,
Ci Ţie să-Ţi slujim supuşi!

Descătuşat de lume

De-a ei ademeniri

M-am ridicat pe munte

În tainice uimiri!

Privit-am cerul în splendoare

Şi farmecul de vise m-a cuprins

În sufletul meu sărbătoare

Şi floarea păcii s-a deschis

Izvorul de lumină

Din plin s-a revărsat

Din veşnica grădină

A Celui Preaînalt

Învăluit de armonie

Şi bucurie pe deplin

Din inima mea o simfonie

Am vrut ca să-I închin!

Dar copleşit de fericire

Căzut-am în genunchi

În faţa măreţiei,

Şi am început să plâng…

Iar lacrima fierbinte

Căzut-a-n mâna Sa

Şi El cu gingăşie

A ferecat-o….

Pentru a o păstra!

Ce dragoste adâncă

Simţit-am c-am primit,

Încât cu umilinţă

Doar m-am plecat

…şi-am mulţumit!

Gonind prin viaţă mă opresc

Gândind la veşnicie!

O clipă vreau să o opresc…

Dar repde ea trece!

Şi trist privesc în urma mea

Căci vremea tainic mă goleşte

De zilele ce curg prin noi mereu

Şi noi… lăsăm să se înnece!

Oceane mari se-ntind, ne-nvăluie în amintire,

Lăsând porţi larg deschise spre uitare

…şi iar renasc mistere!

De pot uita!…să-ncerc!…

Atât zbucium…luptă…

La capăt ce ne aşteaptă?

Cununi de stele!

Gata îmi este inima să cânte, Dumnezeule!

Căci mare este bunătatea Ta şi se înalţă mai presus de ceruri, iar credincioşia Ta până la nori!