DSCN1492                                                                                                                                                                                                                                                                               “Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul.” În mintea mea sunt mii de întrebări la care nu găsesc răpuns… mă simt derutată de circumstanţele din viaţa mea. Cu toate acestea, de patru lucruri sunt sigură: Dumnezeu ştie, Dumnezeu are un plan, Dumnezeu are timpul Lui şi Dumnezeu e în control. Am auzit aceste gânduri din urmă, care m-au încurajat, nu de mult într-un loc foarte drag mie. Ştiu că nu a fost la întâmplare. Nimic nu e. E greu să păşeşti prin credinţă… dar dacă doar aceasta mi-a rămas? (va urma)

Mă simt înconjurată în fiecare zi de dragostea lui. Oriunde aş fi în altă parte în timpul zilei, ştiu că în curând ne vom întâlni din nou. Abia aştept acele momente… să-i văd din nou zâmbetul, să îi aud vocea, să-i simt trupul cald şi atingerea blândă…”2000 de ani de acum înainte să fie…tot aşa vreau să fim” îmi răsună în minte vorba lui… Acum, să fiu onestă: nu se poate la fel…vom îmbătrâni…probabil vom căpăta mai multă înţelepciune, ne vom cunoaşte mai bine, vom avea o dragoste mai profundă…şi câte altele nu se vor schimba, bineînţeles totul spre mai bine, mai frumos!

Îmi pare atât de rău că uneori greşesc, dar tare mă mai bucur când  primesc iertare… cu braţele deschise!…şi o primesc de fiecare dată! Nu aş putea să trăiesc fără acest dar preţios!

(va urma)

 

A trecut o primăvară…cu emoţii şi mister. A luat decizia să plece pentru ceva timp…departe. A făcut-o cu sacrificiu…  să-şi demonstrze dragostea.  Cu câteva zile înainte de a pleca am făcut legământ public de iubire şi credincioşie. Era o zi plăcută..3 Aprilie 2011. Trecuseră 6 luni de când ne cunoscusem. Era atâta gingăşie în îmbrăţişarea lui. Apoi a plecat… Cât de chinuitoare păreau zilele  şi totuşi aşteptam cu încredere. Micile conversaţii pe care le aveam din când în când intensificau sentimentul de dor.

…şi a sosit ziua mult visată…o zi plină  de soare…7 August. Mirele meu, cel mai frumos cavaler,..mă asigura de iubirea lui arzătoare…Toţi cei prezenţi auzeau  cea mai armonioasă simfonie ce a existat vreodată, în faţa privirilor lor se desfăşura cea mai frumoasă artă a doi îndrăgostiţi… Până şi natura sărbătorea fericirea noastră.

Cum pot să nu-I mulţumesc Celui ce a ţesut povestea mea atât de minunat?

(va urma)

 

27 decembrie 2010, zi de luni… “În trei minute poţi fi gata?” Wow! M-a surprins! Cu o seară înainte  ne văzusem doar! A urcat la etajul 8 şi m-a întrebat: “Vrei să fii soţia mea?”, “Bineînţeles că da!”

Trăiesc cu certitudine…ştiu că acolo, cineva este pentru mine! Am cu cine să împărtăşesc viaţa cu necazurile şi bucuriile ei. Citim Scriptura, ne rugăm, cântăm …şi ne sfinţim! Ştiu că relaţia noastră nu a început în această zi…, nici din ziua de 5 decembrie 2010 când am lămurit că relaţia noastră va duce în final la căsătorie,  ci chiar de atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară, pe 3 octombrie 2010 când el mi-a cerut să ne rugăm unul pentru altul şi să-l ajut să crească spiritual (asta mi-a confirmat că purta în suflet mireasma smereniei). Am construit în fiecare zi de atunci…! Nu pot decât să spun că Valentin are un caracter nobil! Trebuie să creştem însă în multe privinţe şi mă rog Tatălui ceresc să ne sprijinească! Nu vrem să dăm înapoi, oricât de greu ar fi! Îi mulţumesc Domnului pentru acest dar minunat, pentru Valentin, şi mă rog ca El să-mi dea înţelepciune să ştiu cum să mă comport, să-l preţuiesc şi să-i fac bine în toate zilele vieţii lui! Amin! (va urma)

Decembrie… încă în confuzie… un gând mă măcina cumplit. Aş fi vrut să pot crede cu toată fiinţa mea promisiunile lui Dumnezeu! Am cunoscut atâtea binecuvântari! De-atâtea ori El m-a scos cu mână tare şi braţ întins din necaz!… şi încă mă îndoiam! Am luat decizia care ştiam că e corectă. Peste câteva ore, împărtăşind frica şi adevărul dureros a acelui gând ce mă chinuia… am simţit eliberarea deplină!  Astfel, am descoperit încă odată că în materie de credinţă, trebuie să Îl crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, chiar dacă rănile te dor, chiar dacă nu înţelegi voia Sa, chiar dacă îţi este teamă să păşeşti pe un tărâm necunoscut. “Dacă mergi înainte şi pământul pe care calci nu există încă, Dumnezeu îl va crea pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala!” îmi spunea cu mulţi ani în urmă o prietenă foarte apropiată. În acea zi frumoasă,  de 5 decembrie 2010… am găsit liniştea… o mână caldă mi-a cuprins mâna mea… prima atingere… Ea m-a făcut să îmi recapăt echilibrul. Câtă fericire şi odihnă! Eram eu şi el  în noapte – eu înfrigurată, el gata să mă liniştească! Dumnezeu m-a binecuvântat! (va urma)

December 2017
M T W T F S S
« Dec    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Categories